Mâine jucăm (mai precis pierdem) cu Serbia. Stie toată lumea, dar a trebuit să o spun şi eu, deoarece doresc să discut un pic pe marginea acestui subiect. Se vehiculează prin presă titluri incredibile, gen “meciul secolului”! Haideţi totuşi să ne păstrăm sensul realităţii.
A încetat să îmi pese de naţionala noastră imediat după meciul cu Olanda din vara trecută de la europene. Vă aduceţi aminte ce s-a întâmplat în 2002 când un jucător corean a “îndrăznit” să marcheze golul prin care a trimis Italia acasă de la campionatul mondial? Dacă nu vă aduceţi aminte vă spun eu: a fost dat afară de la echipa italiană cu care avea contract.
Asta s-ar fi întâmplat şi cu Mutu&co dacă nu mimau într-un mod penibil fotbalul. S-au găsit scuze care mai de care mai stupide pentru eşecul din faţa unei echipe care ne ruga să o batem. Mai mult, a început un “scandal” penibil între mai marii federaţiei ca să ţină publicul ocupat – tipic românesc!
Dar, tot mâine, de la 20:30 stingeţi lumina ca să aprindem conştiinţa Optez pentru varianta aceasta.
Publicat de romaniaazi